Scrisoarea LII - Biologia alegerilor

Măiculița mea, ce ani intenși au fost ultimele trei săptămâni! Ce faci, cum rezisti? Cum dormi? După primul tur al alegerilor, am senzația că trăiesc într-un Truman Show, iar Omul din lună e beat mort și prăjit pe legale.

De atunci și până azi am trecut prin multe stări, de la șoc la furie, frică, incertitudine, ușurare, neputință și detașare totală, în timp ce mă izolam din ce în ce mai tare într-un spațiu fizic și psihic în care mă simțeam în siguranță. Am stat geană pe știri, dar am încercat să-mi apăr pacea cu program de somn, mișcare, mâncare sănătoasă, vorbit cu mânuța de prieteni pe care o am și pentru care sunt recunoscătoare, deconectat de la social media, citit și plimbări lungi. Cred că tocmai în perioade intense și incerte e extrem de important să ai grijă de liniștea ta, un lucru de care eu n-am ținut cont niciodată, dar care de-a lungul timpului și-a pus amprenta asupra sănătății mele fizice și psihice, asupra muncii mele și a relațiilor cu cei din jurul meu. Doar că în ultimele zile nu prea mi-a ieșit să am grijă de mine. Creierul meu a jucat ping-pong cu scenarii posibile, iar asta s-a tradus în somn prost, programul haotic de mese și o lipsă generală de energie.

Dar, cum deștept a zis colega Anca de la Starea Sănătății, nu m-aș fi gândit că zilele astea, grija cea mai mare este pentru sănătatea democrației, nu a noastră. Însă sunt interconectate. Cred că asta e cea mai dezlânată Scrisoare ever, dar în acord cu haosul vremurilor în care trăim. Rămâne, însă, o Scrisoare de Bucurie.

---

Precision Nutrition propune conceptul de DEEP HEALTH – pe care l-aș traduce ca Sănătate Deplină, adică să abordezi oamenii pe care-i consiliezi din perspectivă bio-psiho-socială și să-i ajuți să se simtă bine în toate aspectele vieții lor, nu doar să arate mai bine sau să fie mai sănătoși fizic. Astfel, când lucrează cu un client, un coach în nutriție trebuie să aibă în vedere toți cei șase piloni ai sănătății:

💚 fizic: un corp sănătos, apt, energic

💚 social: sentimentul de apartenență la grup

💚 emoțional: sentimentul că poți să-ți exprimi emoțiile și sentimentele

💚 mintal: capacitatea de a te focusa, de a gândi clar și de a-ți aminti lucruri

💚 mediul înconjurător: să locuiești într-un mediu sigur și care te sprijină

💚 existențial: sentimentul de recunoștință și de a avea un scop.

Dacă te uiți doar la o singură dimensiune a sănătății tale, cum ar fi cea fizică, îți evaluezi sănătatea dintr-o perspectivă foarte îngustă. Nu e doar despre cum arată un client. Ci despre cum gândește, reacționează și interacționează cu lumea din jur.

Precision Nutrition

Fiecare dintre acești 6 piloni ai sănătății este în strânsă legătură cu celălalt. Iar când unul este afectat, îi dezechilibrează și pe ceilalți. Cam ce pățim și noi de niște zile bune, cu toate schimbările pe care le trăim și cu incertitudinea în care ne aflăm care ne afectează echilibrul fizic și psihic.

Într-un articol din Scientific American, neurocercetătoarea și profesoara de psihologie Lisa Feldman-Barrett spune că rolul creierului este să reducă incertitudinea într-o lume în continuă schimbare, astfel încât corpul să poată funcționa eficient.

Creierul funcționează pe un sistem de predicții, nu de reacții, spune ea. Toate creierele anticipează în mod constant nevoile corpului și încearcă să le satisfacă înainte ca ele să apară. Reducerea incertitudinii este costisitoare din punct de vedere energetic. Și, dacă este suficient de intensă sau persistentă – în situații de haos politic, economic, probleme personale, pandemie sau schimbări climatice – încărcătura emoțională poate să devină epuizantă. Iar asta înseamnă că faci ceva foarte dificil: că anticipezi viitorul într-o lume incertă, în continuă schimbare.

Îți recomand întreg articolul pentru că vorbește despre cum conceptul de luptă sau fugi minimizează de fapt complexitatea creierului și puterea lui de predicție.

---

Nevoia mea de certitudine mi-a fost, de-a lungul timpului, cel mai mare dușman. Trebuia ca lucrurile să se întâmple așa cum voiam eu. Mă dădea peste cap orice ieșea din normele și căsuțele pe care tot eu le construisem sau pe care le preluasem de la alții. De exemplu, acum mulți ani eram la un birtuț cu mai mulți prieteni și urma să vină un tip nou cu care aveam un fel de date. Am ajuns puțin mai devreme și i-am aranjat pe toți la masă astfel încât tipul ăla să stea în fața mea, dar totuși să pară ca și cum așa a decis soarta. A venit el și ne-a mutat pe toți la altă masă de s-a dus naibii toată organizarea mea. M-a enervat teribil.

Mereu m-am încăpățânat să fac sau să gândesc cum credeam eu că e bine, chiar și atunci când asta mă ținea captivă în niște convingeri, modele de comportament și relații care de fapt îmi făceau mai mult rău. Eram constipată-n cap. Pozam într-o persoană puternică, dar de fapt eram mâncată de frică. Teama de necunoscut mi-a dictat alegerile până acum câțiva ani, dar viața are un mod foarte șugubăț de a te lovi cu parul peste ochi. Am trecut prin niște situații dificile care m-au făcut să realizez că tocmai nevoia mea de control mă epuiza psihic și fizic. Am început, încet-încet, să ies din rigiditatea minții, ceea ce a fost și este în continuare cel mai greu lucru din viața mea.

Acum, cu alegerile, mi s-a reactivat frica de necunoscut și am acționat în consecință. Am urmărit știrile, am citit istorie, am căutat soluții, am făcut planuri și apoi planuri la planuri. Dar n-am luat în calcul că oricând se poate întâmpla orice, iar fiecare zi mă tulbura mai tare. Am uitat că incertitudinea e normalitate și ce contează de fapt e cum te adaptezi la necunoscut.

Dacă faci puțină liniște, o să-l auzi pe creierul meu cum urlă Hai lasă-mă cu osho-ismele astea, zi concret ce facem! Închidem baraca și plecăm acasă, că oricum n-avem niciun fel de control asupra a nimic, sau stăm și facem ordine-n haos?

---

Într-un text din 1949, Viktor Frankl, psiholog și psihiatru, definește pentru prima dată conceptul de optimism tragic ca fiind capacitatea individului de a fi și de a rămâne optimist în ciuda triadei tragice: suferință, vinovăție și moarte. (…) Cu alte cuvinte, ce contează este capacitatea umană de a transforma în mod creativ aspectele negative ale vieții în ceva pozitiv sau construtiv.

Viktor Frankl a supraviețuit lagărelor de concentrare naziste, dar și-a pierdut tatăl, mama și soția. În 1946 a scris cartea Omul în căutarea sensului vieții despre experiențele îngrozitoare la care a fost martor în lagăr dar, mai presus de asta, despre scop, reziliență și speranță în cele mai negre momente.

În interviul ăsta, Frankl vorbește despre găsirea scopului în viață și despre libertatea de a alege, despre libertatea de a decide să te simți, să devii sau să acționezi într-un fel sau altul în ciuda unor condiții foarte dificile. E un dialog nemuritor care mie mi-a făcut mult bine.

Într-un articol publicat recent în New York Times, How Not to Fall Into Despair, Brad Stulberg* scrie că optimismul tragic presupune să simți bucurie și tristețe, speranță și teamă în același timp, iar tocmai această flexibilitate emoțională este caracteristică oamenilor rezilienți. Dă exemplu un studiu realizat după atacul terorist din 11 septembrie, care arată că cei care și-au păstrat speranța în ciuda durerii au demonstrat o mai mare reziliență în perioada de după tragicul eveniment.

Optimismul tragic nu înseamnă reprimarea emoțiilor sau delir. Optimismul tragic este despre a accepta că suferința e parte din viață și să faci tot ce-ți stă în puțință să trăiești cu o atitudine pozitivă, în ciuda dificultăților.

*Brad Stulberg este autorul cărților Master of Change și Peak Performance, are podcastul Farewell și site-ul The Growth Equation cu Steve Magness și scrie pentru The New York Times.

---

Mă fascinează și mă intrigă rafturile cu șuruburi și piulițe de la Hornbach și biologia comportamentului uman. De ce faci sau nu anumite alegeri, cât control ai asupra deciziilor tale, care sunt limitele corpului și ale minții și cine le stabilește. Mi-am luat anul trecut cartea lui Sapolsky, Behave (Biologia Ființelor Umane în Ipostazele Lor Cele Mai Bune și Cele Mai Rele). În tot timpul ăsta am citit 36 de pagini din 891. Mă distruge cartea asta. Nu înțeleg nimic. Pot să duc maximum trei rânduri înainte să mă ia somnul sau să-mi fugă mintea printre lanuri de grâu și unicorni. Robert Sapolsky, profesor de biologie și neurologie la Stanford University, adept al determinismului, consideră că toate acțiunile și deciziile noastre sunt predeterminate și că nu există liber-arbitru. Stai, ce?!?!

E stupid să vorbesc despre un subiect pe care nu-l cunosc, despre o carte pe care n-am terminat-o și să reduc o ditamai teoria super complexă la câteva paragrafe. Dar se pare că asta urmează să fac 🙈.

Sapolsky susține că alegerile noastre sunt influențate de cum am dormit, de ce am mâncat, de hormoni, gene, educație, mediu, cultură și evoluție, iar deciziile pe care le luăm sunt o consecință a tuturor acestor factori, independent de dorința sau de voința noastră. De exemplu, când ieși din casă, creierul tău a decis deja dacă face stânga sau dreapta, în funcție de stimulii interni și externi. Recunosc că mi-e tare greu să mă abțin să nu cumpăr tot magazinul dacă-s nemâncată, la fel cum mi-e mult mai greu să rezist la conversații dificile dacă-s nedormită. Dar dacă e să mă iau după Sapolsky pot să justific comportamente și alegeri tembele, să mă cert cu oamenii, să fiu pitică nenorocită doar pentru că așa sunt eu? Pot, desigur, dar asta pentru că așa aleg eu, deci am liber-arbitru. Joac-o pe-asta, Bob!

De regulă, amigdala, se activează la vederea unui chip de altă rasă. Dacă ești sărac, la vârsta de cinci ani dezvoltarea ta frontal corticală coboară, probabil, sub medie. Oxitocina ne face ostili față de străini. Empatia nu se traduce prea des în acte de compasiune, după cum nici rafinamentul moral nu se traduce prin a face mereu lucrul mai dificil și corect. Toate acestea te pot face să fii foarte pesimist. Și totuși, motivația rațională a acestei cărți este ideea că, în pofida acestor pete întunecate, există temeiuri pentru optimism.

Behave, Robert Sapolsky, ed. Publica, p.695

Recunosc, am trișat și am sărit la finalul cărții că aveam nevoie să știu cum se termină. Și teoria deterministă vorbește tot de speranță. Simplul fapt de a înțelege că ești suma tuturor reacțiilor din corpul tău, a educației, a mediului în care ai crescut și a felului în care am evoluat ca specie va modifica felul în care creierul tău răspunde la stimuli. Deci când conștientizezi că deciziile sunt determinate de factori interni (biologici) și externi (mediu, educație etc) îți resetezi creierul, nu mai reacționezi din instinct și schimbi modelele de comportament. Adică ieși din ciclul stimul – reacție.

În plus, când înțelegi că deciziile celor din jurul tău sunt suma unor factori aflați în afara controlului lor, nu-i mai judeci (așa tare) pentru alegerile lor.

---

Dar numai de sensul vieții și determinism nu-ți arde când n-ai ce pune pe masă, sau în pachetul de școală al copilului, dacă te îmbolnăvești, când muncești pe rupte pentru o glumă de bani sau când ajungi să ai nevoie de vreo instituție a statului. Deși uneori pare că vorbesc din vârful pixului, trăiesc în țara asta și-mi doresc ce e mai bun pentru mine și pentru cei apropiați. Vreau spitale și școli mai bune, respect din partea celor pe care i-am ales să mă reprezinte, vreau să mă simt în siguranță, să-mi fie respectate drepturile și să-mi duc viața de zi cu zi fără să stau paznic la democrație.

Toate partidele m-au dezamăgit puternic, dar cel mai tare USR. Au luat decizii tâmpite, n-au comunicat, iar când au făcut-o, au fost aroganți și criptici. Îi învinovățesc și pe ei pentru situația absolut dramatică în care am ajuns ca țară. Ce să mai zic de ceilalți sau de ficusul suprem. Însă sper ca în ciuda nemulțumirilor, a fricilor și a incertitudinii în care ne aflăm, să alegem mereu Europa și democrația.

Am obosit. Te las cu scena finală din Truman Show, unul dintre filmele mele preferate.

Scuze că n-am fost coerentă. Sigur am mâncat litere și semne de punctuație.

Te rog ca mai ales în momente dificile să ai grijă de nevoile de bază ale corpului: somn, hidratare, hrană sănătoasă și program de mese, mișcare și controlul stresului. Asta îmi spun și mie, să știi.

Mulțumesc că citești, mulțumesc pentru răbdare și încredere!

Dacă ai propuneri de teme, completări, sugestii sau reclamații, scrie-mi pe mail, Insta sau Facebook.

Ai grijă de tine!

Hugz & Love,

Maria

💚🥦

---

---