Scrisoarea XLVI - Mindfulness cu Maria Dușmănia

Era toamna lui 1834 când m-am mutat la București. Fata de 18 ani de la Băicoi a venit la capitală cu valize, entuziasm, caserole cu mâncare gătită, așternuturi apretate, speranțe, papornițe cu tacâmuri și oale, frici, cărți și cu Chucky, cea mai urâtă păpușă din lume, ultima redută a copilăriei mele. Relația mea de 17 ani cu Bucureștiul s-a încheiat luna trecută când am revenit în provincie și am dat semnele cu Atenție, cade tencuiala, pe unele cu Atenție, zonă frecventată de urși și alte animale sălbatice.

Țigle nu mi-am luat în cap în toți anii la capitală, dar am primit RO-Alert de porc mistreț în prima săptămână aici. După ce am cărat toată ziua geamantane, plase, plăsuțe și scăpasem și computerul pe picior, apoi pe asfalt de-am crezut că s-a ales praful de toată munca, am ieșit seara pe la 8.30 la plimbare prin cartier, să-mi limpezesc mintea, să-mi trag sufletul. Și cum mă minunam că vai, ce frumos, ce civilizație, ce verdeață, bravo mie că m-am mutat, uite cum încep să piuie telefoanele. Alertă extremă: a fost semnalată prezența unor mistreți pe strada Jepilor. Evitați zona, rămâneți în locuințe! UNOR CE?!?! N-am văzut mistreți nici în cartea de colorat și-acum erau la o stradă distanță de mine. $*%@! Am evaluat rapid situația. Ce garduri pot să sar, în ce case pot să intru. Dar copiii mergeau liniștiți pe biciclete, oamenii intrau și ieșeau din supermarket sau își plimbau câinii. Mi s-a blocat creierul.  Pe de-o parte îmi venea să urlu FUGIȚI! SALVAȚI-VĂ!, pe de altă parte nu înțelegeam de ce sunt toți așa calmi. Am băgat sprint până acasă cu inima-n gât și cu gândul că trebuie să mă trezesc devreme să împachetez și să mă mut. 

Însă adevăratul pericol pentru mine (și pentru umanitate) era să rămân la capitală pentru că începusem să mă transform într-un chihuahua agresiv, vorba unui prieten. Așa că scrisoarea asta este despre sănătate socială. Poate sună cam pretențios, ai tot dreptul să ridici din sprânceană, dar promit că are legătură cu sănătatea fizică și psihică.

Ce nu se vede e gașca de oameni mișto cu care eram. Bless u, L!

Unul dintre motivele pentru care sunt foarte încântată de cursul de nutriționist de la Precision Nutrition este că, încă din primele capitole, până să ajungă la celulă, proteine, calorii și alte animale sălbatice, programul lor de coaching se focusează pe faptul că, înainte să discuți planuri alimentare și programe de sport, este esențial să înțelegi oamenii din perspectivă bio-psiho-socială. Ce preferințe alimentare au, cum gândesc, unde trăiesc, ce obiceiuri au, cu cine își petrec timpul etc.

Unul dintre principiile Precision Nutrition este Our environment shapes our behaviour (mediul înconjurător ne definește comportamentul).

Trăim într-o societate care încurajează supraconsumul, cu reclame peste tot, mirosuri, tentații,  fast-foods non-stop, covrigării la fiecare colț de stradă, mâncare la un click distanță, rafturi pline cu ultra-procesate. Oriunde te uiti cineva ronțăie sau bea câte ceva, de cele mai multe ori în timp ce scrollează sau se uită la un film / video. Nici nu mai știi dacă ți-e foame sau poftă. Mediul exterior n-o să se schimbe, tocmai de-aia cred că ține de fiecare dintre noi să dăm la minimum zumzetul supraconsumului acasă sau la job, unde petrecem cea mai mare parte din zi.

Dacă bucătăria e plină de dulciuri, șansele să le consumi sunt considerabil mai mari decât dacă trebuie să mergi după ele la magazin în creierii nopții. Dacă tot ce ai în frigider e un bax de bere și trei roșii, până ai spălat legumele deja ai desfăcut a doua bere. Primul pas când iei calea vieții (mai) sănătoase să faci din casa / biroul / locul de muncă un mediu care să te ajute să-ți atingi mai ușor scopul, nu unul în care să te chinui să reziști tentațiilor. Pentru că și puterea voinței te ține până la un punct, dar te bați cu evoluția dacă tu vrei să mănânci castraveți când trăiești într-o casă de turtă dulce. Și știm cine câștigă.

OK, am rezolvat asta, să zicem că în casă e ordine și disciplină. Dar ce faci când rămâi fără apă și hârtie igienică și trebuie să părăsești fortăreața, Batman?

Cu Liliput pe scaunul din dreapta

Locuiam în Crângași de 3 ani. În casă era liniște. Eram fana legumelor în toate formele și culorile lor, prioritizam proteina, făceam mișcare,  încondeiam ouă cu markerul, dormeam suficient, mângâiam maidaneza cu voia dumisale. Mă obișnuisem și că vecina de lângă asculta știrile cu volumul la maximum, apoi adormea pe predicile pastorilor și cântece religioase. Erau șlagăre frumoase, nu te mint, Iisus viiineeeeeeee, haideți să ne mântuiiiiiiiiim. Mă obișnuisem chiar și cu vecinii de deasupra, din apartamentul cărora se auzea doamna urlând Ia-ți pastilele! Du-te și te spală! Ești un criminal pentru că mă omori! Pe el nu l-am auzit niciodată vorbind, doar sforăind și horcăind în miez de noapte. Dar numai la gândul că trebuia să ajung în oraș mă luau toți nervii. Puneam cășțile pe urechi, morcovii-n punguță și sabia-n teacă. 

---

Oamenii din Blue Zones sar de suta de ani și pentru că mediul exterior contribuie la un stil de viață sănătos: merg pe jos, includ activitățile fizice în viața lor cotidiană, consumă fructe și legume proaspete, au un scop în viață, iar întreaga comunitate se ghidează după aceleași principii și comportamente sănătoase. Nu te apuca de făcut bagaje că nu trebuie să locuiești în Blue Zones ca să atingi suta. În anii 70, provincia North Karelia din Finlanda înregistra cele mai mari rate de deces din cauza afecțiunilor cardiace. Într-un efort comun de a reduce consumul de tutun și de grăsimi saturate, comunitatea, medicii și autoritățile locale au creat un mediu care să favorizeze un stil de viață sănătos, iar pentru asta au implementat o serie de măsuri în spațiile comune: au restricționat fumatul și au încurajat producătorii de carne să reducă nivelul de sare și grăsimi din produse. Apoi au îmbunătățit calitatea meselor din școli, iar treptat, oamenii au ajuns să consume mai multe fructe și legume. Programul trebuia să dureze 5 ani, dar pentru că a avut succes, s-a întins pe 25. Experimentul North Karelia a demonstrat că trebuie să creezi uni mediu care să încurajeze comportamentele sănătoase, nu doar să bați la cap oamenii cu informații despre viață sănătoasă. Dan Buettner, jurnalistul care a studiat locuitorii din Blue Zones, a implementat principiile lor în mai multe regiuni din SUA și a avut rezultate remarcabile. Cam foarte tare și aspirațional! Mediul și oamenii din jur îți influențează comportamentul. Doar că atitudinile nesănătoase sunt chiar mai contagioase decât cele sănătoase.

Chihuahua

În ultimii 2 ani, relația mea cu Bucureștiul a devenit extrem de toxică. Mi se părea că orașul e împotriva mea și că ține morțiș să-mi demonstreze asta la fiecare pas. Începusem să iau foarte personal oamenii care scuipă pe stradă, copiii din parc care pun coaie în loc de virgulă și gen în loc de punct, mașinile parcate pe trecerea de pietoni, cățeii mici care latră cățeii mari, sunetul ambulanțelor și al mașinilor de poliție, casierii care nu răspund la salut, cojile de semințe de pe Lacul Morii, graba, nesimțirea, aglomerația, mirosul de benzină, claxoanele, blocurile, zăpușeala. Îmi venea să urlu la cetățeni pe stradă, dar cum educația selectă de la Băicoi nu-mi permitea, ajunsesem să fac asta cu prietenii și cu familia. Nu era vina lor, așa că am început să mă izolez și de ei. De ce mă chinui să lucrez și să-mi plătesc existența într-un loc pe care nu-l mai suport și de care nu mă leagă nimic? Fugeam prin munți și prin păduri în fiecare bucățică de timp liber pe care o prindeam. Mă simțeam singură și captivă într-un oraș hiper aglomerat. Încet dar sigur am ajuns acră, cinică și lipsită de empatie. Nu mă mai recunoșteam. Maria Bucuria devenise Maria Dușmănia.

---

Suntem ființe sociale, iar sănătatea fizică și cea psihică sunt strâns legate de calitatea relațiilor, a gândurilor și a mediului în care trăim. Pe lângă calitatea mâncării și a mediului înconjurător, coeziunea socială are la fel de mult impact asupra longevității și sănătății. Studiile arată că relațiile sociale sunt esențiale pentru sănătatea individului și pentru supraviețuirea speciei. Nivelurile scăzute de conexiune socială sunt asociate cu un declin în sănătatea fizică și psihică și o probabilitate mai mare de comportament antisocial care duce mai departe la izolare. Singurătatea este asociată cu un risc crescut de depresie, anxietate, boli cardiovasculare, demență și accident vascular (Nature).

Cercetătorii de la MIT au descoperit neuronii singurătății. Studiile sunt la început și oamenii de știință cercetează dacă neuronii nu cumva fac parte dintr-o rețea mai mare din creier care să răspundă la izolare socială. Dar ce știm acum e că după ce au ieșit din izolare, șoriceii au devenit mult mai sociabili. Mă depășește subiectul, dar sunt curioasă să văd cum se manifestă niște șoricei foarte sociabili.

Da, alimentația sănătoasă, somnul de calitate și mișcarea sunt esențiale pentru echilibrul fizic și psihic. Dar la fel de important este ca mediul în care trăiești să sprijine atitudinile sănătoase și scopul pe care ți l-ai propus. Sau măcar să nu te saboteze. Când îți schimbi obiceiurile, începi de fapt să te reconstruiești. Ajută foarte mult să fii într-un spațiu care să-ți ușureze procesul și să te înconjori de oameni cu aceleași preocupări și principii, să simți că aparții unei comunități, că primești respect, susținere și înțelegere din partea celor din jur. 

Din păcate mulți nu au privilegiul ăsta. Stau în relații toxice, sunt legați de orașe care le afectează calitatea vieții sau de joburi pe care le detestă. Am fost în toate situațiile astea. Poate și tu. Nu e locul și nici n-am pregătirea să dezvolt subiectul ăsta, dar îți doresc să nu lași viața să te acrească. Am avut noroc de prieteni sinceri care mi-au spus asta la momentul potrivit, așa că am putut să observ în ce mă transformasem și să mă recalibrez.

Însă în ultimul an, oricât de mult am încercat să mă concentrez pe lucrurile pozitive, să reduc stresul, să-mi văd de viața mea, pur și simplu nu am mai găsit resurse să văd partea bună a Bucureștiului și nu era suficient morcov pe planetă să mă ajute să privesc orașul cu ochi mai buni. Microbiomul era fericit, colesterolul perfect, iar eu eram țăndări pe interior. După multe gânduri, negocieri, dubii și panici, am decis să mă mut la Brașov. Când am ajuns aici am realizat că mă surprind lucrurile mici, normalitatea de care mă dezobișnuisem.

Văd seara oameni care merg domol, cu mâinile la spate și discută. Încă nu mi-e clar ce fac, dar îi suspectez că se plimbă. Și nu ca un task, ci de plăcere.

Am împărțit umbrela în stația de autobuz cu o doamnă cochetă care mergea să se întâlnească cu o prietenă la cafea într-o după-amiază.

Șoferii opresc la trecerile de pietoni, iar pe trotuar e loc suficient chiar și pentru cărucioare.

Într-o zi am mâncat prânzul în timp ce priveam pe geam cum se ridică aburii din pădure după ploaie.

Pădurea e în spatele blocului și-mi scot gândurile la aer curat. Iar acum nu trebuie să iau mașina, metroul, trenul ca să-mi fie frică de urși și mistreți când alerg prin pădure.

Sunt norocoasă și recunoscătoare că sunt aici.

Lângă blocuri, de partea cealaltă a șoselei. Sper că urșii sunt mai timizi.

Nu m-am smintit să cred că aici e grădina Maicii Domnului sau că eu am devenit acest zen master care levitează pe Tâmpa. Dar îmi place mult orașul ăsta din pădure și că pădurea e în oraș, că oamenii sunt mai calmi și mai zâmbitori, că sunt considerabil mai puține reclame și mai multă verdeață, iar oriunde mă uit văd munții. Sunt pâlcuri de copii care aleargă liberi pe stradă și-n parc, familii care se dau cu bicla-n pădure, oameni care aleargă, porți care ascund case și curți cu personalitate și se întâmplă evenimente superb spicuite și detaliate în newsletter-ul Iuhuu Brașov.

Pentru mine asta e mai mult decât suficient acum. Văd eu cât mă ține și ce mai descopăr. N-am venit aici să-mi găsesc, ci să-mi aud liniștea. Măcar o perioadă.

Te las cu Love after Love recitată de Jon Kabat-Zinn la podcastul lui Rick Rubin.

The time will come

when, with elation,

you will greet yourself arriving

at your own door, in your own mirror

and each will smile at the other's welcome,

and say, sit here. Eat.

You will love again the stranger who was your self.

Give wine. Give bread, Give back your heart

to itself, to the stranger who has loved you

all your life, whom you ignored

for another, who knows you by heart.

Take down the love letters from the bookshelf

the photographs, the desperate notes,

peel your own image from the mirror.

Sit. Feast on your life.

Love after Love by Derek Walcott

---

Mulțumesc că ai citit!

Ai grijă de tine, de liniștea și de gândurile tale!

Hugz & Love,

Maria

💚🥦