În vară am participat la primul meu semimaraton montan. Prietena cea mai bună a venit cu copilul, cu câinele și cu partenerul să mă susțină. Prietenul cel mai bun mi-a plătit cazarea și drumul și mi-a suportat istericalele. Îmi doream foarte mult să nu mă accidentez și să termin cursa, să nu-i dezamăgesc pe oamenii ăștia care și-au luat din timpul lor ca să-mi fie alături.
I-am îmbrățișat înainte de start de parcă urma să plec în armată. Aveam șapca roz pe cap, o bustieră care mi le presa de-mi tăia respirația și inima-n gât. Socotisem, cântărisem, pregătisem punguțe cu fructe confiate, să iasă numărătoarea la carbohidrați fără geluțuri. Aveam la mine un tub de tablete cu electroliți și o folie de magneziu. Cremă de soare. Balsam de buze. Șervețele umede. Șervețele uscate. Baterie externă. Două bidonașe cu apă. Eram echipată de ziceai că-s doamna educatoare care pleacă cu clasa pregătitoare în excursie de-o zi la munte. Mai aveam să-mi iau cortul și butelia. Erau puncte de alimentare cu apă și mâncare la fiecare 5km. Cred că și dacă scuturam vreun copac erau șanse să cadă batoane energizante. Dar na, să am eu lucrul meu, vorba aia.
Sleep tight, dear one! Toate gândurile și grijile să plece de la tine. Mâine să te duci la alergare lină. Fără nicio așteptare și curioasă de experiență. Și atentă la corpul tău, la respirație, la peisaje. O să vezi că o să te distrezi maxim!
Mesaj de la prietena S în seara de dinaintea cursei.
Am pornit îndârjită, concentrată, încrâncenată. Trebuia să înving, să câștig. Ce anume nu știu, că io-s rapidă doar în intenție. La deal merg, la vale mă duc de-a dura. Cum înfigeam eu dârză și hiperventilată papucii-n potecă, trec pe lângă niște alergători care pășeau ca niște căprioare, în timp ce purtau o conversație. Unul dintre ei zice am fost la înmormântare. L-au îngropat cu toate medaliile și cu toate cupele. A fost foarte frumos.
M-a bușit râsu' și m-am oprit. S-a întâmplat ceva în capul meu atunci. Povestea aia despre moarte mi-a apăsat butonul bucuriei. Din momentul ăla am alergat ca un câine scăpat din lanț. Am alergat cu gândul la prietenii mei, la faptul că o să mă aștepte la final, indiferent cât durează, indiferent dacă termin sau nu, că o să trăim experiența aia împreună. Am alergat cu bucuria că sunt în pădure, nu printre mașini și betoane. Am alergat cu recunoștință că pot face asta. Am alergat cu vocile din capul meu care râdeau de mine că sunt înceată, împiedicată, prost echipată și ratată. Am alergat cu sentimentul că ceea ce trăiesc în momentul ăla e de ajuns și nu-mi trebuie nimic altceva ca să fiu fericită.
-Mi-ați putea spune, vă rog, pe ce drum trebuie s-o iau ca să ies de-aici?
-Depinde mult de locul unde vrei s-ajungi.
-Nu prea-mi pasă unde.
-Atunci nu contează nici drumul pe care-l alegi.
Alice în Țara Minunilor, Lewis Carroll
Mintea mi-e cel mai bun prieten și cel mai aprig dușman. Mă pierd în gândurile și-n proiecțiile mele. Perfecțiunea din capul meu n-are repere sau finish line. În capul meu, orice reușită e normală sau doar o întâmplare, iar orice eșec e încă o confirmare că sunt o ratată, că fericirea, jobul perfect sau partenerul ideal sunt în altă parte, că nimic din ce fac nu e niciodată de-ajuns, că eu nu sunt niciodată de ajuns.
Se fac trei ani de când mișcarea m-a ajutat să ies din cap și să fiu prezentă în corpul meu, în viața mea. Să-mi observ mintea. Iar alergarea pe munte în special m-a învățat să fiu atentă la pași și la respirație, să fiu disciplinată, să ascult, să nu fiu trufașă, să mă împrietenesc cu durerea, să mă bucur de orice progres, să am curaj, să cad, să respect pădurea, să mă bucur de oamenii de lângă mine și de cei care nu mai sunt, să mănânc, să fac peepee rapid în tufe, să fiu curioasă și liberă, dar mai ales să-mi fiu de-ajuns. Printre multe altele. Și mai sunt multe lecții pe care abia le aștept, ăsta e doar începutul.

În ianuarie n-o să pot face efort fizic câteva săptămâni. O să fie interesant ce-o să însemne asta pentru mine, pentru capul meu. Te țin la curent. Sau mă vezi direct la știri. Dar serios, dacă nu ai o condiție medicală care să te împiedice să faci asta, te rog include activitatea fizică în viața ta de zi cu zi. Și o plimbare de 10 minute e un cadou minunat pe care-l poți oferi corpului tău. Poți începe chiar de azi, nu trebuie să aștepți noul an. Am mai scris pe subiectul ăsta, îți las mai jos câteva linkuri.
Gata! E ultima Scrisoare pe 2024. Mulțumesc că mi-ai fost alături și anul ăsta. Uau! Al doilea Crăciun cu bucurie. Am vrut să renunț de 8345,41 ori pe zi, dar îmi pare tare bine că n-am făcut-o. M-a ajutat foarte mult să trimit Scrisorile. Sper că și ție ți-au fost de folos. De anul viitor vreau să le fac altfel. Nu știu ce anume înseamnă asta, dar mă gândesc. Poate mai scurte sau poate în variantă audio. Habar n-am. Dacă ai sugestii, idei sau reclamații, te rog scrie-mi pe mail, Insta sau Facebook.
Indiferent ce-ți propui pentru anul care vine sau oriunde te va duce viața, îți doresc:
💚 să ai grijă de trupul tău: să-i dai hrană sănătoasă, apă, somn, să-l miști și să-l ții departe de internetul cel rău și de situații stresante, dar aproape de oameni dragi, de cărți și de natură.
💚 să ai liniște-n suflet și-n casă.
💚 să-ți fii de-ajuns.
Sărbători liniștite!
Ai grijă de tine!
Hugz & Love,
Maria
💚🥦
P.S. Dacă vrei idei și recomandări ca să treci cu bine peste mesele și paharele pline de sărbători:
Am compus un mini-ghid de viață sănătoasă în Scrisoarea XX (2 oct 2023)
Sfaturi practice găsești în Scrisoarea XXIX – Dieta Festivă (9 dec 2023)
Dacă ai timp, îți recomand și Scrisoarea XLI despre Dieta de Weekend cu soluții de potolit excesele alimentare (11 mai 2024)
Scrisoarea XXI – Un joc de-a bătrânețea
Scrisoarea IV (asta e super haioasă și, cred eu, utilă)
Iar toată arhiva o găsești aici.
Am citit.cu interes si bucurie aceasta scrisoare, multumesc pentru timpul si efortul pe care le dai ca sa le scri. Eu in anul 2024 m-am desteptat si am realizat ca daca las masina acasa si ma duc pe jos la atelier si ma intorc tot pe jos, fac o ora si jumatate de mers bun pentru corpul meu. Mai fac aproape in fiecare dimineata 20-30 de minute de exercitii: 10 streching si 10 -20 cu gantere. Si corpul meu, la 47, arata din ce in ce mai bine. ❤️
Am incercat sa intru pe linkurile de FB si Insta dintr-o scrisoare de anul trecut, dar nu merg. Mi le. Poti da si aici? Multumesc.